Direct – blogul tău

Pentru criticul din tine | de Alberto Boţoghină

Archive for the 'DIRECT-Music' Category

11 February
0Comments

Doi oameni care au ceva de zis

Titlul poate e neinspirat. Plus că plouă afară. :) E vorba de Spike şi Guess Who. Adică, îi ştiam şi eu cu melodiile care beneficiau de videoclip şi de mediatizare, dar am avut surpriza să constat că restul pieselor sunt mai tari sau cel puţin la fel de tari.

Cred că ascult de 3-4 zile două melodii, doar două melodii.

Altă idee mai bună n-am avut. Ştiţi, afară plouă….

28 January
0Comments

Dacă nu scriu, atunci sunt prost

Replica mi-am permis s-o preiau (şi s-o modific) de la Florin Piersic. Originalul suna cam aşa: “Dacă nu vă povestesc asta, sunt prost”. Genial. La mulţi ani, maestre!!!

——

Lăsând la o parte ante-scriptumul, mi-au spus câţiva colegi care au auzit de relansare, că dacă nu scriu despre “nedreptatea” pe care Florin Salam a trebuit s-o îndure atunci n-am faţă de analist de succes.

Mă, staţi uşor. De la Cătălin Măruţă, şi-a lui Happy Hour, am aflat acum ceva timp că Florin Salam, împreună cu o domnişoară şi doi prieteni, vor participa cu două melodii la preselecţia (sau aşa ceva, nu m-am documentat) Eurovision.

Internetul a vuit, comentarii s-au stârnit. Of, of.. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar oamenii din juriu au “avut număr” şi l-au aruncat pe Florin Salam pe la jumătatea clasamentului, cred, undeva pe locurile 50.

Mda, de aici s-a stârnit un val ce avea ca idee principală că Salam nu a reuşit să intre în finală din cauza etniei şi tot felul de lucruri. În final, juriul a declarat că istoria muzicală şi etnia lui Salam n-au avut nicio influenţă asupra notării.

În concluzie, am scris, dar rămâne în picioare ideea cu prostia :) )

09 December
0Comments

50 cent – Do you think about me (VIDEO)

50 cent a scos pe piaţă încă un videoclip. Este vorba de piesa “Do you think about me“, care se găseşte pe albumul “Before I self destruct“.

Mie îmi place atât piesa cât şi videoclipul. Finalul e cu end.. cu Happy End. Cum vi se pare?