Direct – blogul tău

Pentru criticul din tine | de Alberto Boţoghină

07 December
0Comments

Ora 14:45 | Traian Băsescu a câştigat alegerile

Biroul Electoral Central a prezentat cifrele finale parţiale ale alegerilor Prezidenţiale după centralizarea voturilor din toate secţiile de votare!

Traian Băsescu – 50,33%

Mircea Geoană -49,67%

S-au centralizat voturile din TOATE secţiile de VOTARE !!!

07 December
0Comments

Mai poate Geoană să-l devanseze pe Băsescu?

Procentul care-i desparte pe Traian Băsescu şi Mircea Geoană este de 0,74 de sutimi. Totodată, Biroul Electoral Central mai are de centralizat informaţii de la doar 0,87% de secţii de votare.

Văzând aceste detalii, credeţi că se mai poate schimba câştigătorul pentru următorii 5 ani în fruntea României?

07 December
0Comments

Ora 11:00 BEC | Băsescu, în faţa lui Geoană

Biroul Electoral Central a prezentat noi cifre în ceea ce priveşte rezultatele alegerilor. Traian Băsescu rămâne în continuare în faţa lui Mircea Geoană după ce s-au centralizat voturile în aproape toate secţiile de votare.

Traian Băsescu – 50,37%

Mircea Geoană – 49,63%

S-au centralizat voturile din 99,13% din totalul secţiilor!!!

07 December
0Comments

Se anunţă o zi lungă…până la ultimul buletin de vot

Vreau să încep prin a mulţumi tuturor celor care ieri au ales să intre pe DIRECT.fotbaltop.ro pentru a-şi face o părere despre situaţia neoficială a rezultatelor la diferite ore ale zilei.

În ceea ce priveşte alegerile şi rezultatele finale, iată că situaţia s-a schimbat extraordinar faţă de ce au arătat institutele de sondare la exit-pollurile de ieri, de la 21:00.

Traian Băsescu se află pe primul loc, exact aşa cum v-am anunţat aici, la ora 8:00 dimineaţa, dar sunt foarte importante, după părerea mea, cifrele pe care Biroul Electoral Central le va prezenta la ora 11:00.

Chiar şi aşa, rezultatul final este departe de a fi ştiut. Aşteptăm declaraţiile părţilor implicate, cu menţiunea că primarul sibiului, Klaus Johannis, a anunţat că nu va mai sosi la Bucureşti. E şi ăsta un răspuns…

06 December
0Comments

Ora 21:00 | Geoană, învingător în sondaje. Băsescu, învingător şi el

Iată cifrele exit-pollului de la ora 21:00. Situaţia nu s-a schimbat într-un mod spectaculos, iar Mircea Geoană este în continuare pe primul loc, la o diferenţă de 2,4 procente de Traian Băsescu.

INSOMAR:

Mircea Geoană – 51,2%

Traian Băsescu – 48,8%

Primele estimări oficiale ale Biroului Electoral Central cu privire la numărul de oameni care s-au prezentat la vot şi procentele obţinute de cei doi candidaţi vor fi făcute publice mâine, 7 decembrie 2009, de la ora 8:00.